ANTIMIS FUNDAȚIA

Informații despre organizație

Fundaţia „ANTIMIS” este persoană juridică română cu scop non-profit, înfiinţată conform legii. Fundaţia „ANTIMIS” srpijină promovarea valorilor culturale şi spirituale. Printre obiectviele noastre se numără: prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor tempoare sau permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a unei persoane, familii, grup sau comunităţi; Identificarea şi limitarea situațiilor de risc la care se poate afla la un moment dat o persoană, o familie sau un grup; menţinerea, refacerea sau dezvoltarea capacităţilor persoanei sau familiei aflate în situaţii specifice de vulnerabilitate sau de risc de excludere socială; desfașurarea de activități educativ-culturale cu copii preșcolari și școlari; prevenirea și limitarea situațiilor de abandon școlar.

Notă! Formularul de redirecționare poate fi completat doar între 1 ianuarie și 26 Mai al anului curent.